Marius Elisei şi Oana Roman par să fi ajuns la finalul poveştii lor de dragoste, iar semnalul a fost dat chiar de soţul vedetei care a făcut anunţul prin intermediul unui mesaj postat pe internet.
În urmă cu mai bine de jumătate de an Oana Roman mărturisea cu ochii în lacrimi că se gândeşte serios să divorţeze de Marius Elisei. Cei doi păreau să-şi fi rezolvat problemele, însă, duminică, Marius a postat pe o reţea de socializare un mesaj prin intermediul căruia dădea de înţeles că a decis ca el şi Oana să o ia pe drumuri diferite în viaţă.
„Într-un final… aşteptarea a luat sfârşit…. Drumurile noastre… sunt diferite… O zi frumoasă vă doresc”, a scris Marius Elisei pe o reţea de socializare.